Infinit

Logica inseamna cauza si efect. Logica inseamna generalizare. Aceea pe care o detestam, pe care o consideram stereotipice si fara de care nu am putea face nici macar o operatie de apendicita. Suntem ipocriti si niciodata obiectivi. Aparam puncte de vedere de care nu suntem siguri. Doar cativa ne dam seama ca totul e relativ si nu aplicam aceasta gandire permanent. Revenind la logica propun intrebarea "cat de mult putem merge pe logica, cat ne putem increde in ea?". Pentru a renega utilitatea ei permanenta putem sa incercam sa analizam sentimentele. Desigur exista o logica a frecventei, a cauzei sentimentelor, insa nu cred ca exista o logica a profunzimii, amplitudinii lor. Deci logica nu se aplica in totalitate. Totusi nu avem alta arma si vreau sa aplica logica mea proprie pentru a intelege ideea de infinit. Da, vreau sa inteleg infinitul. Sau nu neaparat sa il inteleg, dar sa il cuprind. Nici macar sa-l cuprind. Sa-l prind de un picior, sa il pricep ca pe o problema de matematica pe care nu stiu sa o rezolv dar o inteleg aproximativ. Vreau sa inteleg universul, infinitul macar aproximativ. Sa incepem de la o scara mica. Vreau sa ma invete cineva sa inteleg cate infinituri incap intr-o camera. Daca atribuim unui om un univers si in acea camera e un om, inseamna ca e un univers. Ca intr-un sistem matematic. Inlocuim x cu p. Insa in aceeasi camera exista si timp. Deci camera are acelasi om la o ora fixa. In urmatoarea secunda omul a gandit altceva si timpul s-a schimbat. Deci exista si infinitul timpului. In camera exista un birou. Din lemn. Lemn dintr-un copac. Care inainte sa fie copac a fost samanta si inainte de samanta a fost alt copac si tot asa. Biroul va avea si alte intrebuintari, va fi distrus, poate transformat intr-o masa, sau un scaun. Chiar daca vrem sa fim isteti si zicem ca il ardem, nu se termina aici. Cenusa ajunge in aer si continua sa influenteze...la infinit. Al catalea ? Rabdarea noastra nu e infinita si atunci voi reveni la camera si voi spune ca pot fi multe lucruri in acea camera cu utilizari, trecuturi sau atribute infinite. Dar camera nu e singura, e intr-un apartament. Si in apartament mai e o camera in care e alt om, timp si birou. Sase infinituri ? Apartamentul e intr-un bloc. Blocul intr-un cartier, oras, tara, continent, glob, galaxie si mai ce ? Cred ca sunt oameni capabili sa faca multe. Sunt oameni capabili sa inventeze teoria relativitatii. Sunt oameni capabili sa faca cea mai buna supa de pui din lume. Sunt oameni capabili sa plonjeze de la distante ametitoare. Sunt oameni capabili sa fie mai rai decat orice alta fiinta. Sunt oameni capabili de opere de arta. Si bineinteles tot asa, evident, la infinit. Insa vreau sa stiu daca exista oameni capabili sa inteleaga mai bine ca mine, sau ca madam Arnautu de la 3, notiunea de infinit.

»»  read more

Boala

Dependenta de un anumit stil de viata, de obiceiurile zilnice, de glumele zilnice, figura zilnica. Oroare de o spranceana incruntata. Trai ghidat de trairile celuilalt. Veselie, umor exploziv care alearga cu viteza, in cavalcada de rasete si se impiedica brusc, ca de un prag, rautate usturatoare distrugatoare. Asteptarea. Intrebarile. Lupta cu sine. Dependenta ritmata sacadata, cu pasi adanci infipti in radacina sufletului ca o boala. Inima pompand furie si iubire, intr-un pahar dulce-amarui. Alinarea care vine dintr-o singura directie. Din cea a viciului superb, parfumat, gustos, fin. Prinsoarea corzilor vocale de catre un dirijor orb. Tipat de eliberare imposibil. Intinsa, orizontala, in camasa fina, deasupra orasului, peste blocuri, cu picioarele reci si rosii, nasul umed, ochii inchisi, impinsa de vant, cu parul in valuri incercand sa gandesc nimic. Capul imi e culcat, la baza lui, ca intr-un borcan plin cu apa inoata gandurile, in the back of the head, subconstient, iar restul figurii e sters, supt de viata de sange, amortit si rece.


Asculta mai multe audio Muzica

»»  read more

Memoriile unui rege razvratit/ Poveste pentru copii

Piesele de pe masa batranului Şah erau obosite. Aveau straturi pufoase de praf intre ridurile lemnului masiv. Se cunosteau de mult. Regina Alba imbatranise in asteptarea Regelui Negru care obosise sa lupte pentru ea. Castigase batalii, suferise infrangeri costisitoare si totul ca mana Destinului sa-l aduca inapoi de unde a plecat. Furia cu care omorase Regele Alb, multumirea victoriei, toate se irosisera vazandu-l mereu viu si nevatamat in casa lui, langa regina lui. Mult soare trecuse peste pielea lui aspra. Multa umbra ii inundase vederea. Toate fara rost. Intelesese ca viata lui era lupta. Intelesese ca Şahul era viata lui, dar nu acceptase ca era scopul lui. Vedea cum inmuguresc copacii, cum inverzesc, cum frunzele cad pe obrazul pamantiu, fericite. Auzise cum isi doresc oamenii sa dea timpul inapoi ca sa schimbe ceva. Si timpul se daduse mereu inapoi pentru el si schimbase, schimbase totul, facuse toate alegerile cu acelasi rezultat. Iubea si ura mana batranului Sah. Fara ea nu putea trai, dar viata ii era controlata de ea. Acum batranul Sah nu mai facea nicio mutare. Trebuia sa inteleaga ca viata lui incetase. Tristetea Regelui Negru nu ajungea la nimeni. Inchise ochii. Regina Alba disparea usor. Uita. Ofta si muri. O mana mica, fina, calda, plina de viata il ridica si in zbor privi figura intristata a copilei. Fata il aseza langa regina strigand :"Regii nu pot sa moara !"


Asculta mai multe audio Muzica

»»  read more

How many times does my life change ?

Suna mai bine, mai intens, mai scurt si la obiect in engleza. E fluent si putin melodic, la fel ca schimbarile vietii. De cele mai multe ori se scurg ca intr-o clepsidra, se scurg treptat fara sa iti dai seama cand viata ta a devenit alta. Creste la fel ca suvitele de par. Altii vad ca acum ai parul lung, esti altfel decat erai, si te trezesc la realitate. Atunci te opresti din transformare si contemplezi cat iti aduci aminte din proces. Esti un personaj dintr-o banda desenata care intinde mana, in o mie de cadre. Sunt eu in alte decoruri. In cate locuri am ras? Cate pietre pe care am calcat imi mai poarta urma ? In cate locuri am simtit un val puternic de viata in piept ? Cate lacrimi mi-au inundat ochii ? Cate au fost de tristete, cate de fericire ? Cine m-a uitat ? In cate inimi mai exista urmele mele ? Cine se gandeste acum la mine ? Pe cine voi bucura ? Cu cine voi mai asculta piesa asta ? Cand se va termina ? Cine va ramane langa mine ? How many times does my life change ?


Asculta mai multe audio Muzica

»»  read more

Balanta

Durere de mare intensitate si scurta durata repetata la infinit printre franturi de fericire, sau durere de intensitate uriasa, lunga durata cu un final finit ?

»»  read more

Paralelism

Sunt momente in care crezi ca intelegi tot. Pentru ce exista viata, scopul ei si deci ai in palma fericirea suprema. Nu are importanta ca doar crezi. Adevarul vietii tale se raporteaza la tine, la trairile tale. Si daca tu crezi ca esti fericit, inseamna ca esti. Adevarat pentru tine e ce simti tu ca e adevarat. Si oricum nu conteaza adevarul celuilalt. Conteaza adevarul tau. Acele momente, de obicei de o puritate foarte scurta, ca niste semnale, ca niste sunete inalte care nu pot dura mult, pentru ca sunt fortate, si instrumentului ii e greu sa le duca, fara sa se sfasie, acele momente sunt minunate, nu stiu cat de absolute, generic vorbind, dar raportat la om, la fiecare individ, sunt de un absolut individual, daca exista asa ceva. Trebuie sa existe din moment ce tu il simti in ochi, in nari, pe piele, iar tiganca de langa tine poate striga linistita, neatinsa de trairea ta, sticle goale "cu par", sau "cumpar" si sa vada viitorul puradeilor ei in privirea ta atintita asupra ei, direct legata de mana pe care o tii in buzunar. Iti urmareste instinctual, ca un animal de prada miscarea. Daca mana ramane in buzunar mai mult de 10 secunde, licarul de succes din ochii ei se pierde, ca si cum nu ar fi existat vreodata. Dupa ce incerci sa treci de paranteza trairii tale, cauzata de sticlele cu par, sau de licarirea din ochii tigancii, incerci sa prinzi firul, dar prinzi altul, paralel. Cel al incercarii. Incerci sa reiei trairea, dar ceea ce nu stii tu, e ca firul pe care-l cauti s-a dus de mult. Cum mi-a spus cineva, e ca o stea, pe care o vezi, insa e posibil sa fi disparut de mult, sa fi explodat in particule care s-au deplasat cu ani lumina mai repede ca tine. Firul povestii, al trairii absolute a disparut de mult si tu bajbai pe unul paralel, al incercarii. Abandonezi, ceea ce a inceput trebuie sa se termine. Nu e tragic, esti obisnuit, ti s-a intamplat de atatea ori, asta e, nu ai pierdut nimic. Nu te intrebi, "intr-adevar nu am pierdut nimic "? E ironic. Atinsesesi absolutul tau si treci mai departe ca si cum nu ai fi pierdut nimic. Ai pierdut absolutul, deci ai pierdut maxim.


Asculta mai multe audio Muzica

»»  read more

Tacere

La capatul liniei, in fundul sacului, in golul absolut e un moment de liniste si de uitare. Atunci cand ura se opreste, lacrimile se intrerup la jumatatea drumului catre barbie, visele nu mai sunt si nici nu au fost, iar inima nu mai pompeaza sange. E liniste absoluta, nu sunt ganduri, nu e rau nu e nici bine, nu e nimic. Si urmeaza momentul 2:50 al piesei de mai jos, fuori dal mondo, trezirea zbuciumata si ascutita, cu furnicaturi in palme cu un nod marinaresc in gat, cu un urlet acut, puternic inabusit deodata in inertia zilei de maine.

»»  read more

Acasa

Mai stii cum era acasa ? Ma intreb mereu de ce imi e atat de dor. De unde am plecat, pot sa revin, pot sa-mi induc stari asemantoare, chiar daca sunt prafuite cu alte ganduri, chiar daca sunt departate, au cateva puncte tangentiale. Insa acasa nu pot sa revin si nu mai exista de atata timp. Ceea ce voi aveti, mie imi lipseste. Aici ma jucam cu sor'mea, aici stateam cu totii, pe covorul asta desenam cu creta. Va puteti intoarce oricand si sunt tot acolo. Ma intorc cu altii la acasa al lor si le simt trecutul si surad aducerii aminte o data cu ei, de parca as fi fost acolo, pentru ca imi place, pentru ca amintirile innobileaza si binele si raul. As vrea acum, pocnind din degete sa se transforme masa si peretele albastru din fata mea, intr-un fum si sa bajbai prin eter cautand un punct de reper. Sa intind o mana si sa dispara urmele, sa fie mica, grasuta si plina de cerneala. Sa ating lemnul zgariat si sa intrezaresc colturile biroului meu, din fata ferestrei. Sa am un caiet in fata, cu niste probleme de matematica imposibil de rezolvat. Sa-mi para o vesnicie timpul pana le rezolv, sa se dilate ca atunci. Seara sa fie departe, cum imi pare saptamana viitoare acum. Sa ma clatin cu biroul si sa scartaie ca un oftat de batran care ii ingaduie nepoatei sa se joace cu el. Sa ma uit pe fereastra si sa invidiez ciorile care au lumea lor libera pe antenele parabolice. Sa creez povesti in peticele de lumina din blocul din fata. Sa gresesc voit problemele, doar ca sa le termin. Sa aud vocea Anei jucandu-se cu Linda, asteptand sa termin o data, ca sa mergem cu totii la plimbare. Eterna, nelipsita si incantatoarea plimbare. Sa nu-mi lipseasca nimic intre ei. Mama si tata. Parinti care nu cearta, parinti pe care si i-ar fi dorit orice copil. Parinti care-ti spun povesti si te inteleg, pentru ca nu au uitat sa fie copii. Paharul de inghetata mai inalt decat mine, pe care nu-l pot termina. Glumele irezistibile ale lui tata, povestile uimitoare ale mamei, intrebarile Anei si latratul cainelui. Mirosul de tei din Drumul Taberei. Bucuria pregatirilor excursiei de maine. Prognosticul lui tata privind vremea. Fericirea trezirii in toiul noptii, inlaturand somnul. Frigul de la 4 dimineata, linistea si latratul cainilor comunitari, orbecaind prin intuneric. Saltelele de sub noi, in dacia rosie. Noi toti, rebeli, impotriva cursului firesc al lucrurilor. Noi mai speciali decat vecinii care dorm si nu stiu ce bucurosi suntem. Singura mama din lume, cele mai bune si traznite sandviciuri, care rad cu ochi maslinii si guri strengaresti de ardei gras. Atotputernicul si inteleptul tata, care conduce regal, tragand din tigara, sursa puterilor lui in mintea mea. Povestile si jocurile noastre, tovarasele calatoriei. Podul lui Saligny, Dunarea si marea ! O ruda indepartata si atat de frumoasa. Contactul cu asfaltul din parcarea de la Navodari, cand voiam sa o rupem la fuga direct in mare. Instalarea cortului albastru, cea mai lenta activitate din lume. Il inconjuram ca paparudele, plesnind de nerabdare sa facem o baie. Prelata, umbrela Camel si la apaaa ! Soare de aur si zile de bronz. Glume, jocuri, povesti si dor de casa. Din nou noi toti, o echipa impotriva tuturor. Fuga din Navodari. Lungul drum. Carless Whisper la apusul soarelui. Melancolia placuta.

Un vartej de amintiri, colacul de salvare la care ma intorc, cand nu mai e nimeni langa mine. Toate se invalmasesc in mintea mea si ma vad copil intr-o dacie rosie, masina timpului, masina viselor, mereu pe drum, ma vad razand, ma vad asteptand sa ajung din nou...acasa.


Asculta mai multe audio Muzica

»»  read more

Porturi

Sunt doar opriri intr-o calatorie. Aici stationezi mai putin decat crezi ca vei sta, mai putin decat iti aduci aminte si totusi raman elementare in viata ta. Sunt niste puncte, niste coordonate ale vietii tale. Inainte si dupa ele exista viata ta, te raportezi la ele. Nu sunt mereu evidente ca majoratul. Pot fi chiar absurde pentru altii si atunci le tii pentru tine. Inainte sa vad o papadie nu credeam in perfectiune. Dupa ce am vazut papadia, i-am simtit mirosul crud am stiut ca exista o perfectiune pentru fiecare , una individuala. Atunci am incetat sa fiu si am ramas o secunda in eter, purtata de un puf, in rotocoale spre un nor cu urechi de cocker. Aceea era perfectiunea pentru mine. A trecut. Am trecut de si prin papadie spre o femeie copil. Mai departe mereu. Saniuta de pe balcon, schiurile lui tata. Puncte de reper in F17. Le vedeam de jos, din fata blocului, le vedeam inainte sa ajung, le vedeam in minte. Schiurile tatalui meu erau acasa. Erau ca un far, reperele mele, printre primele porturi. Primele sunt cele mai clare, chiar daca sunt galbene, ca o fotografie sepia. Le stiu si le voi stii mereu. Mai departe mereu. Camin. Glume, tupeu, baieti barbati si o admiratie continua pentru experienta. Un balcon plutitor deaspura Bucurestiului. O eterna visare printre oameni maturi, puternici care imi ingaduie sa invat de la ei si un el invaluit in tot ce credeam ca e perfect, fara sa-i vad adevarata perfectiune. Un el iubitor, ingaduitor si aparent dur si indiferent. N-am uitat cum se transforma noaptea luminile magazinului Obor peste Lacul Tei. Libertate, maturitate si putere de decizie absoluta, credeam eu, atat de necesara mie. Mai departe mereu. Un cartier infricosator, departat, saracacios si foarte acasa. Cartierul Titan. Noi doi si o viata frumoasa, calma. Lungi plimbari, acelasi drum de care credeam ca m-am plictisit si mi-e dor. E locul meu. Aici am baut, aici am ras, aici l-am cunoscut cel mai bine, aici sunt cei mai buni prieteni, aici am plans cand am plecat. Aici am vrut sa ma intorc, aici o sa ajung iar. Pentru ca pentru mine Titan nu e Titan pentru voi. Pentru mine in Titan am devenit eu. Acasa iar. Cartierul meu pustiit de schiurile lui tata. Un alt unghi spre aceeasi vedere din fata blocului. Nu mai e la fel. Totul e mai mic. Doar copacii au mai crescut. B.01.HUN nu mai e in parcare si am impresia ca trebuie sa vina in orice clipa. Parcarea aceea a avut mereu o Dacie rosie. O apropiere care nu-si avea locul, voiam sa tip cu toata puterea si voiam sa-mi aud glasul de copil strigand "Mamaaaaa!" si ea trebuie, trebuie sa apara la geam. Trebuie sa fie suparata ca m-am murdarit. Si in stanga mea trebuie sa fie sor'mea incredibil de curata, triumfatoare, desi ne-am jucat in acelasi loc. Pe geamul biroului lui tata trebuie sa iasa rotocoale de fum, balauri, vise, intelepciune si Vangelis. Si nu e asa, nu mai e asa. Si din nou un prezent, pe care probabil nu-l apreciez si nu stiu cat va dura. Un port cu sedere scurta sau lunga. Un port in care imi voi lasa ADN-ul si de care-mi va fi dor.


Asculta mai multe audio Muzica

»»  read more

Aici nu e doar tristete

"Din suferinta se naste creatia" pentru ca suferinta are nevoie sa se reverse, sa se descarce, in cateva randuri, suferinta vrea sa treaca. Bucuria nu simte nevoia sa dispara, nu vrea sa se oglindeasca, descarcandu-se in cuvinte. E bine ca e si atat.


Asculta mai multe audio Muzica

»»  read more

Cliseu placut

Sa fabulam impreuna. Sa inventam lumea. Sa radem de o floare cu o forma falica. Sa ne cream lumea intr-o ceasca de cafea. Miros de lapte pe pielea ta. Rautatea voita, "noapte buna" al nostru. Oamenii colorati din mintea mea, pictati in lacrimi de ras in ochii tai. Bucuria libertatii controlate de noi. Sa stiu ca vii. Sa stii ca sunt. Nu plange, ma vei vedea si azi si maine si cu putin noroc, mereu.


Asculta mai multe audio Muzica

»»  read more

Azi si maine, rau si bine si uitarea

in cea mai sumbra forma a vietii constientizezi singuratatea. Singuratate absoluta pe care o resimti in gat, in tample si in suflet pentru ca iti e mila de tine. Te gandesti ca esti singur si te agati de un om. Un om ca oricare altul, mai mult ca oricare altul. Speri. Traiesti in palma lui, pe tampla lui, atarnat de un fir de par. Fir de par care pare atat de rezistent cand radeti impreuna si atat de subtire cand scrii si el doarme cu spatele la tine. Nu stie. Nimic. Viseaza si crede in nevinovatia lui. De asta nu il poti acuza. El crede in nevinovatia lui, tu crezi in a ta. Cine poate spune unde e dreptatea ? Unde e dreptatea ? Va spun eu. Nu e. Tinde doar. Totul tinde. Nu ajunge. Tinde. Cu cata importanta te agati sa demonstrezi ca tinde la tine, se inclina spre tine dreptatea. De parca ai realiza ceva, de parca ar fi bine daca i-ai demonstra-o. Stim ca nu ar schimba nimic. In cel mai bun caz azi 17 aprilie 2010 tu ai avut dreptate. Dar ai avut. Maine nu vei mai avea nici pentru cel caruia te chinui sa i-o demonstrezi si nici macar pentru tine, pentru ca uiti si te influenteaza un zambet, o impacare, o intentie, o vorba calda si iar uiti tot, toate argumentele. Vorba calda a impacarii te convinge ca merita sa te impaci, in schimb treci peste vorba cruda a jignirii care te indeamna la tot ce e mai rau, te roaga sa mori, sau sa te intorci la origini. De ce maine, ii voi raspunde ? De ce maine ma voi impaca ? De ce maine voi crede bunul din el ? De ce maine voi uita raul din el ? De ce tindem sa credem doar ce e bun ? As vrea sa primesc un raspuns inainte de fatidicul maine.

»»  read more

Lupta ratiunii

Cum faci cand ai doua ratiuni ? Una rea si una buna. Teoretic ratiunea rea e gresita, pentru ca e rea si atunci nu ar trebui sa se numeasca ratiune, deja devine defect. Absurd insa e ca ratiunea mea cea rea e ratiune, pentru ca e logica, are argumente si cel mai mult se simte in stomac, ca o emotie si in gat, un nod strans cu lacrimi foarte grele. Ratiunea buna e cea care strange nodul. Ratiunea buna ii spune celei rele ca e gresita strangand nodul. Am mers pe un pod si dintr-o data a disparut podeaua. Mai merg putin in gol si apoi imi dau seama ca nu voi ajunge la destinatia care era la o aruncatura de bat. Era. Nu mai e. Ratiunea rea cauta vinovatul. Il cauta pe cel care a sustras podul de sub picioarele mele si intotdeauna vina poate fi atribuita cuiva. De ce am ales sa urmaresc ratiunea cea rea, daca finalitatea a fost aceeasi si ar fi fost aceeasi indiferent ce ratiune as fi ascultat? De ce o aleg mereu pe cea rea ?

»»  read more

Bucurie amanata

Dimineata lancezeste pentru mine. Se intinde pe jumatate din zi, care e formata din dimineata si seara. Cat e lumina e dimineata. In colivia mea e aglomeratia placuta de orice ar putea avea nevoie un om si multe lucruri de care nu ar avea nimeni nevoie. E intuneric in colivia mea si cred ca eu am ales sa fie asa, ca sa contrasteze cat mai bine cu lumina de afara. Aici sunt doar eu, eu creez, respir, atomi din mine peste tot. Sunt doar eu si mi-e bine. Afara e ceva atat de placut, luminos, ma atrage, ca un barbat cu caracter, parfum distins, mereu diferit de ceilalti, care fumeaza la o masa si nu se vede bine, dar imaginatia il face Sean Penn si nici nu vrea sa afle ca de fapt e un Gerard Depardieu plictisit si beat. Ma atrage si ma bucura ca e acolo, ca sa-mi pot imagina plimbarea. Dar nu plec din colivie. Nu inca. E bine sa stiu ca e acolo, afara. Pot oricand sa ma bucur, dar aman pe cand o sa am cu adevarat nevoie...

»»  read more

Doar o stare, nimic mai mult

Am o rana, candva dureroasa si mare, intinsa pe tot ce insemnam. S-a coagulat in timp si m-a strans puternic ca o vorba care te face sa te simti neinsemnat ca un prosop stors de orice urma de apa. Acum e o zgarietura, inca nu e cicatrizata, dar trece. totusi traiesc cu cutitul langa mine si din cand in cand se apropie cu lama lui in care se oglindeste ceva din toate luptele dintre noi. de fapt nu ma mai poate lovi acelasi lucru la nesfarsit. E chiar bine ca in timp capeti imunitate, dar totodata te intrebi ce mai ramane acolo de descoperit. mi se pare ca am aflat tot si chiar as vrea sa fiu plina de mine si absurda, poate chiar sunt, e foarte bine. Garantati-mi voi ca mai am ce afla, ce trai...

»»  read more

inainte....

E cineva la mare departare de mine, care exista in cateva cuvinte si senzatii. e foarte fain acolo. e sublim cand ajung acolo, dar nu stiu drumul ci ajung pur si simplu. vreau mereu sa iau notite, sa-mi fixez repere, dar pana sa fac asta am si plecat. merg fara sa vreau. tot timpul inainte. inainte si inainte si inainte. acum e deja atunci, atunci e deja demult si demult nici nu mai tin minte.

»»  read more

Go baby, go go !!

probabil ca mai sunt foarte multe si rele si bune. Probabil...de fapt sigur, dar ACUM, nu cand cititi voi, ci chiar acum, cand ma dor mainile, mintea si nervii eu le-am gustat pe toate. Relele. Pot sa duc mai mult ? poate fara sa imi dau seama. Sper ca adevarul sa fie cu totul altul si sa fie intr-adevar infantil sa cred ca am gustat toate relele, dar ce mai conteaza, din moment ce asta simt acum? faptul ca poate maine voi simti un amar mult mai puternic decat cel de azi nu ma ajuta ca ACUM sa ma simt mai bine, ci doar ca maine sa ma simt mai rau ca ieri. E crunt, groaznic, teribil si toate sinonimele in limba romana si in toate limbile de pe pamant si galaxie, faptul ca viata se desfasoara asa. Ar trebui sa fie invers. Viata ar trebui sa decurga invers, ca atunci cand suntem sugari sa putem aprecia ca tot ce avem de facut e sa plangem si sa ni se dea. Zicala maxima. Apreciezi ceva doar cand l-ai pierdut. Ce cliseu, dar si daca e cliseu, singurul impediment e ca nu trebuie scris, ca sa nu fie penibil. Trebuie scris atunci cand esti absolut sigur ca il folosesti corect si ca duce undeva. Totusi e adevarat ca multe clisee, NU toate sunt. Pot alege sa nu vad adevarul in fata si sa imi tai unghiile, dupa care sa ma gandesc jumatate de ora ce oja sa aleg. Nu e asa de usor precum credeti. Trebuie sa ma gandesc cu ce ma imbrac maine. De exemplu: maine ma imbrac in verde, nu pot sa aleg oja rosie, corect ? Corect. DAR daca totusi nu mai ninge si imi pun bluza grena, nu puloverul verde ? Sa citesc prognoza meteo ? Dar reviste nu mai gasesc la ora asta, la televizor nu mai e meteo, iar nenorocitii de la RDS inca nu au venit dupa 2 luni sa imi faca internetul, ca sa vad prognoza meteo pe net. Poate as putea sa incerc eu insami sa il repar. Daca ma electrocutez ? A, pai atunci voi fi neagra si cu parul valvoi, deci imi pot face unghiile rosii, pentru un plus de culoare la intregul meu aspect fizic, va fi foarte chic, o pata de culoare...Vedeti ce simplu e ? Am uitat de la ce am pornit. Totul e sa nu te opresti, ca acum. Am stat putin, mi-am adus aminte iar de ironie si de durere infinit de acuta, sa nu mai caut sinonime ca ma intorc de unde am pornit. Deci puloverul sau bluza ? Sex sau iubire ? A manca sau nu creveti ? Sunt buni, dar arata ca niste melci, e dificil. A bea si a te simti bine si a pierde permisul, sau a nu risca ? A fi sau a nu fi ? Raspunsul Chuck Norris. E chiar distractiv, totul e sa nu-mi pierd inspiratia, de ce sa ma mai leg ? Desktopul e negru, la fel ca si sufletul meu. Vai !! asa nu. Nu intelegeti de ce nu se mai termina textul ? Ganditi-va...ganditi-va....ganditi-va...Pentru ca imi aduc aminte !! Mai dar mult a durat sa va dati seama. Incerc sa adorm scriind. Bomberman ar mai fi o solutie, dar nu il am si nenorocitii de la RDS...revenind la orice. Ati ras putin ? Nu s-a terminat. Vangelis "One more kiss dear", "one more word dear" adaptat pentru mine. One more kiss dear and goodnight. Goodnight si pentru mine, dar cu un glontz. One more word si un glontz. Dar mai profitabil si muuult mai placut ar fi glontzul pentru viata. Poti sa impusti viata ? Sa ii faci rau ? Cum poti face rau vietii ? Ii dai un sut intre picioare ? Dar daca e de sex feminin ? V-ati gandit putin ? :))) chiar nu aveati de ce.

Mi-am pierdut inspiratia pentru moment, a fost nashpa. V-am mai povestit de unghiile mele si de oja ? Trebuie sa ma gandesc cu ce ma imbrac maine. De exemplu: maine ma imbrac in verde, nu pot sa aleg oja rosie, corect ? Corect. DAR daca totusi nu mai ninge si imi pun bluza grena, nu puloverul verde ?...............................................................

»»  read more

Impotenta

Stau in mijlocul strazii asteptand sa se schimbe odata semaforul. Masinile ma claxoneaza, oamenii se plimba cu mape, serviete, prajituri, flori, cadouri, afise, telefoane, pe ambele trotuare. Sina tramvaiului trosneste si duce oamenii vii altundeva. Ma uit la fetele lor, am impresia ca e una si aceeasi. Printre doua calatoare cu figuri plastifiate se vede un zid de caramida. E zidu ala...il stiu parca. Ma inunda oamenii. Si daca nu as merge as inainta impinsa. Trec pe trotuar, aglomeratia merge acum in toate directiile. Zidul de caramida e tot acolo. Rosu, vechi. Printre fete care vorbesc la telefon, haine, umbrele, rosu albastru, galben, piele intoarsa, palarie lucioasa, tigari aprinse incerc sa privesc zidul. Oamenii trec din ce in ce mai repede prin fata mea, sunt din ca in ce mai incetosati, iar zidul se apropie de mine. Vad o gaura prin care trece lumina. Incepe sa ploua, se aud claxoane in spate si o muzica acvatica. Vad din ce in ce mai bine. Spartura se apropie de mine. Caramida veche si groasa incadreaza un peisaj superb. O plaja de liniste, mare, valuri si un cer care se scufunda intr-o dunga de ceata deasupra apei. Lumina albastruie a imaginii, ma face sa vad prin zid, sa-mi micsorez ochii si sa ma uit doar departe. Ma atrage hipnotic, gaura se mareste, in timp ce ma apropii de ea, vantul cu miros sarat imi patrunde in ochi, in nari si imi face parul sa se zbata in suvite mari. Vine spre mine, sau merg spre mare. Ma uit depare. Merg si simt cum pietrele iau forma corpului meu. Aud crapaturi. Ma doare cel mai tare. Imi patrunde in vene, pulseaza durerea in mine si incerc sa trec. Incerc sa ating nisipul cu mana si gaura se inchide din ce in ce mai mult pana ma trage in zid. Asa e mereu. Nu mai aud si nu mai vad nimic. Nici nu am reusit sa trec nici sa raman. Cu o mare greutate in trup si la fel de blazata astept tramvaiul.

»»  read more