Acasa

Mai stii cum era acasa ? Ma intreb mereu de ce imi e atat de dor. De unde am plecat, pot sa revin, pot sa-mi induc stari asemantoare, chiar daca sunt prafuite cu alte ganduri, chiar daca sunt departate, au cateva puncte tangentiale. Insa acasa nu pot sa revin si nu mai exista de atata timp. Ceea ce voi aveti, mie imi lipseste. Aici ma jucam cu sor'mea, aici stateam cu totii, pe covorul asta desenam cu creta. Va puteti intoarce oricand si sunt tot acolo. Ma intorc cu altii la acasa al lor si le simt trecutul si surad aducerii aminte o data cu ei, de parca as fi fost acolo, pentru ca imi place, pentru ca amintirile innobileaza si binele si raul. As vrea acum, pocnind din degete sa se transforme masa si peretele albastru din fata mea, intr-un fum si sa bajbai prin eter cautand un punct de reper. Sa intind o mana si sa dispara urmele, sa fie mica, grasuta si plina de cerneala. Sa ating lemnul zgariat si sa intrezaresc colturile biroului meu, din fata ferestrei. Sa am un caiet in fata, cu niste probleme de matematica imposibil de rezolvat. Sa-mi para o vesnicie timpul pana le rezolv, sa se dilate ca atunci. Seara sa fie departe, cum imi pare saptamana viitoare acum. Sa ma clatin cu biroul si sa scartaie ca un oftat de batran care ii ingaduie nepoatei sa se joace cu el. Sa ma uit pe fereastra si sa invidiez ciorile care au lumea lor libera pe antenele parabolice. Sa creez povesti in peticele de lumina din blocul din fata. Sa gresesc voit problemele, doar ca sa le termin. Sa aud vocea Anei jucandu-se cu Linda, asteptand sa termin o data, ca sa mergem cu totii la plimbare. Eterna, nelipsita si incantatoarea plimbare. Sa nu-mi lipseasca nimic intre ei. Mama si tata. Parinti care nu cearta, parinti pe care si i-ar fi dorit orice copil. Parinti care-ti spun povesti si te inteleg, pentru ca nu au uitat sa fie copii. Paharul de inghetata mai inalt decat mine, pe care nu-l pot termina. Glumele irezistibile ale lui tata, povestile uimitoare ale mamei, intrebarile Anei si latratul cainelui. Mirosul de tei din Drumul Taberei. Bucuria pregatirilor excursiei de maine. Prognosticul lui tata privind vremea. Fericirea trezirii in toiul noptii, inlaturand somnul. Frigul de la 4 dimineata, linistea si latratul cainilor comunitari, orbecaind prin intuneric. Saltelele de sub noi, in dacia rosie. Noi toti, rebeli, impotriva cursului firesc al lucrurilor. Noi mai speciali decat vecinii care dorm si nu stiu ce bucurosi suntem. Singura mama din lume, cele mai bune si traznite sandviciuri, care rad cu ochi maslinii si guri strengaresti de ardei gras. Atotputernicul si inteleptul tata, care conduce regal, tragand din tigara, sursa puterilor lui in mintea mea. Povestile si jocurile noastre, tovarasele calatoriei. Podul lui Saligny, Dunarea si marea ! O ruda indepartata si atat de frumoasa. Contactul cu asfaltul din parcarea de la Navodari, cand voiam sa o rupem la fuga direct in mare. Instalarea cortului albastru, cea mai lenta activitate din lume. Il inconjuram ca paparudele, plesnind de nerabdare sa facem o baie. Prelata, umbrela Camel si la apaaa ! Soare de aur si zile de bronz. Glume, jocuri, povesti si dor de casa. Din nou noi toti, o echipa impotriva tuturor. Fuga din Navodari. Lungul drum. Carless Whisper la apusul soarelui. Melancolia placuta.

Un vartej de amintiri, colacul de salvare la care ma intorc, cand nu mai e nimeni langa mine. Toate se invalmasesc in mintea mea si ma vad copil intr-o dacie rosie, masina timpului, masina viselor, mereu pe drum, ma vad razand, ma vad asteptand sa ajung din nou...acasa.


Asculta mai multe audio Muzica