Piesele de pe masa batranului Şah erau obosite. Aveau straturi pufoase de praf intre ridurile lemnului masiv. Se cunosteau de mult. Regina Alba imbatranise in asteptarea Regelui Negru care obosise sa lupte pentru ea. Castigase batalii, suferise infrangeri costisitoare si totul ca mana Destinului sa-l aduca inapoi de unde a plecat. Furia cu care omorase Regele Alb, multumirea victoriei, toate se irosisera vazandu-l mereu viu si nevatamat in casa lui, langa regina lui. Mult soare trecuse peste pielea lui aspra. Multa umbra ii inundase vederea. Toate fara rost. Intelesese ca viata lui era lupta. Intelesese ca Şahul era viata lui, dar nu acceptase ca era scopul lui. Vedea cum inmuguresc copacii, cum inverzesc, cum frunzele cad pe obrazul pamantiu, fericite. Auzise cum isi doresc oamenii sa dea timpul inapoi ca sa schimbe ceva. Si timpul se daduse mereu inapoi pentru el si schimbase, schimbase totul, facuse toate alegerile cu acelasi rezultat. Iubea si ura mana batranului Sah. Fara ea nu putea trai, dar viata ii era controlata de ea. Acum batranul Sah nu mai facea nicio mutare. Trebuia sa inteleaga ca viata lui incetase. Tristetea Regelui Negru nu ajungea la nimeni. Inchise ochii. Regina Alba disparea usor. Uita. Ofta si muri. O mana mica, fina, calda, plina de viata il ridica si in zbor privi figura intristata a copilei. Fata il aseza langa regina strigand :"Regii nu pot sa moara !"
Asculta mai multe audio Muzica
Dimineața unui Salonist
Acum 7 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu