Porturi

Sunt doar opriri intr-o calatorie. Aici stationezi mai putin decat crezi ca vei sta, mai putin decat iti aduci aminte si totusi raman elementare in viata ta. Sunt niste puncte, niste coordonate ale vietii tale. Inainte si dupa ele exista viata ta, te raportezi la ele. Nu sunt mereu evidente ca majoratul. Pot fi chiar absurde pentru altii si atunci le tii pentru tine. Inainte sa vad o papadie nu credeam in perfectiune. Dupa ce am vazut papadia, i-am simtit mirosul crud am stiut ca exista o perfectiune pentru fiecare , una individuala. Atunci am incetat sa fiu si am ramas o secunda in eter, purtata de un puf, in rotocoale spre un nor cu urechi de cocker. Aceea era perfectiunea pentru mine. A trecut. Am trecut de si prin papadie spre o femeie copil. Mai departe mereu. Saniuta de pe balcon, schiurile lui tata. Puncte de reper in F17. Le vedeam de jos, din fata blocului, le vedeam inainte sa ajung, le vedeam in minte. Schiurile tatalui meu erau acasa. Erau ca un far, reperele mele, printre primele porturi. Primele sunt cele mai clare, chiar daca sunt galbene, ca o fotografie sepia. Le stiu si le voi stii mereu. Mai departe mereu. Camin. Glume, tupeu, baieti barbati si o admiratie continua pentru experienta. Un balcon plutitor deaspura Bucurestiului. O eterna visare printre oameni maturi, puternici care imi ingaduie sa invat de la ei si un el invaluit in tot ce credeam ca e perfect, fara sa-i vad adevarata perfectiune. Un el iubitor, ingaduitor si aparent dur si indiferent. N-am uitat cum se transforma noaptea luminile magazinului Obor peste Lacul Tei. Libertate, maturitate si putere de decizie absoluta, credeam eu, atat de necesara mie. Mai departe mereu. Un cartier infricosator, departat, saracacios si foarte acasa. Cartierul Titan. Noi doi si o viata frumoasa, calma. Lungi plimbari, acelasi drum de care credeam ca m-am plictisit si mi-e dor. E locul meu. Aici am baut, aici am ras, aici l-am cunoscut cel mai bine, aici sunt cei mai buni prieteni, aici am plans cand am plecat. Aici am vrut sa ma intorc, aici o sa ajung iar. Pentru ca pentru mine Titan nu e Titan pentru voi. Pentru mine in Titan am devenit eu. Acasa iar. Cartierul meu pustiit de schiurile lui tata. Un alt unghi spre aceeasi vedere din fata blocului. Nu mai e la fel. Totul e mai mic. Doar copacii au mai crescut. B.01.HUN nu mai e in parcare si am impresia ca trebuie sa vina in orice clipa. Parcarea aceea a avut mereu o Dacie rosie. O apropiere care nu-si avea locul, voiam sa tip cu toata puterea si voiam sa-mi aud glasul de copil strigand "Mamaaaaa!" si ea trebuie, trebuie sa apara la geam. Trebuie sa fie suparata ca m-am murdarit. Si in stanga mea trebuie sa fie sor'mea incredibil de curata, triumfatoare, desi ne-am jucat in acelasi loc. Pe geamul biroului lui tata trebuie sa iasa rotocoale de fum, balauri, vise, intelepciune si Vangelis. Si nu e asa, nu mai e asa. Si din nou un prezent, pe care probabil nu-l apreciez si nu stiu cat va dura. Un port cu sedere scurta sau lunga. Un port in care imi voi lasa ADN-ul si de care-mi va fi dor.


Asculta mai multe audio Muzica