Blister

Fetele din lumina rosie rad, fumeaza si beau cafeaua aromata si amara a anilor tineri, cand intra el toate tac. El nu stie decat ca nu are importanta. Alege-o pe cea adevarata baiat frumos cu bucle negre. Figurile lor au ramas fixe. Zambetele de ceara sunt imortalizate in rama de termopan, parca asa au fost mereu.Sunt niste masti de teatru dar toate rad. Cine plange ? Se scurg niste lacrimi pe sub masca si topesc usor buzele. Se schimonosesc putin, tremura dar mentin zambetul speriat. Ochi frumosi negri si parsivi, da-i ceva. Doar o impresie pentru ea ar urca lacrima taras in sus si ochiul ar absorbi-o ca si cand nu ar fi existat vreodata. Un fior rece ii zguduie faptura si socul ii loveste dintii intr-un huruit puternic. Crapatura se intinde pe masca, crapa rama si despica betonul urcand rapid, transformandu-se in cioburi.

Femeia slaba le aduna si le-arunca la gunoi. E singura cu visele ei puerile. Nu vrea decat un gest absurd, un nimic care sa schimbe totul. Fruntea ii arde de ganduri nebune pe care nu le poate gandi de doua ori. E o pasare micuta care se tine cu greu dupa stol. Un gest nesabuit. Da ! De asta e nevoie. Asta infrange singuratatea, originalitatea ! Daca ar fi stiut-o la timp, daca ar fi facut-o cand se uitau toti la ea. Nasture dupa nasture isi descheie, dezvalunid pieptul modest si despicat de tulpina copacului cu coaste uscate. Femeia vorbeste, rade. Arunca paharul pe jos, ia cuburile de gheata si le lasa sa se scurga usor pe trup. Ii vede pe toti razand, dorind, camuflandu-si interesul. "Ce original!" E minunat, o sa danseze cu toti si pentru ei exista doar ea. Se invarte totul, e ca un fulg, simte adierea care ii racoreste trupul. Totul, totul se roteste in jurul ei, Dulapul din bucatarie, mesele, barbatii si oglinda...Realitatea. Se ghemuieste micuta pe scaun ia un cub de gheata si il lipeste pe frunte. Apa se scurge pe obrajii incinsi. "Lacrimi de imprumut". Ploaie de imprumut.

Picaturile aluneca pe pervaz udand mana zbarcita, albastra. In spatele batranului medaliile lucesc albastrui. Toate sunt el, dar el nu mai e demult pentru nimeni. Tigara aprinsa in ploaie palpaie. Batranului nu-i e teama ca o sa se stinga. S-a ghidat toata viata dupa lumini. La fel era si cu farul, se stingea se aprindea si el numara si numara pana cand ajungea la 20 si niciodata nu apucase sa rosteasca mai mult de "doua..." si farul aparea triumfator dupa val. Oricat de tare ploua, farul ii spunea ca mai are un scop, farul ii dadea viata. Murea cand disparea, cazand greoi spre fundul marii, se invartea abia intrezarind barca si totul se intuneca in jur si-l tragea printre fapturile marii. "Doua..." si farul ii intindea brate puternice de zeu renascand samanta de viata din sufletul lui. Ii impartea din darul lui si il facea erou. Era un erou singur, dar nu mai putin erou. Batranul intoarse capul spre medalii zambind, intelegand, crezand ca va infaptui din nou ceva maret.

Tigara se stinse. Ceea ce nu reusisera valurile uriase, izbutise o picatura. Ultima steluta aprinsa de scrum isi croi drum rotindu-se cu visele batranului in golul noptii. Se invartea din ce in ce mai tare, luminand rama unui balcon pentru o clipa, oprindu-se in ochiul albastru al unei tinere. Figura ei se schimonosi a mirare si veselie. Doua maini puternice, frumoase si sigure o trasera in casa. Iesira din bloc razand, bucurandu-se impreuna si urcara intr-o masina. In sfarsit se nasteau copiii lor. Adam si Eva? Ar fi vrut ea. Adam si Eva oricui, Mircea si Monica lor.

»»  read more

Valori maxime si infinit de scurte

In caramizi se vede o acuarela lunga, trasata cu o pensula groasa albastra. Cred ca e vie, se misca o data cu senzatia acuta de ud si rece pe pielea mea. E oglindirea blocului pe strada, pe ploaie, cand simti tot si nimeni nu stie cat esti de fericit si invidiaza altceva decat ceea ce e. Sunt fractiuni de secunda, imagini care ies din tine fara sa fie observate de ceilalti. Sunt scurte, sunt goale, dar nimeni nu rade de ele, chiar daca isi flutura goliciunea pe sub nasul lumii si te bucura mai mult decat dureaza.. Incerc sa ma bucur acum, nu luni, dupa duminica de zi libera de griji si de singuratate.

»»  read more

Matematica

Fac niste legaturi absurde intre conditia mea mizera, plusurile pe care le aduc celor din jur, realizari care tind spre nul si oportunitati. Legaturile se refera la un raport obiectiv si corect privind ce ofer si ce primesc. Asta pentru ca bineinteles mi se pare ca primesc putin. Nu ma intereseaza sa sper, pentru ca "speranta doar miroase a paradis", nu-mi ofera nimic cand am nevoie. In mine se joaca o mica drama, cu bilete gratuite. Firul epic se refera la impotenta. Impotenta mea de a face orice. Vreau sa rezolv. Nu ma mai intereseaza nimic altceva. In dreapta sunt enumerate problemele subliniate cu rosu, cu un font enorm, pe care nu le pot modifica, manevra, sau sterge, nu am autoritatea necesara (cine o are?!), nu-i o lista interminabila, nu ma lamentez absurd. Aici e clar. In stanga, insa e un fel de arbore genealogic, in care infloresc inductii matematice, aproximari, semne de intrebare si exclamare, turbulente, trafic, claxoane, nervi unde foaia e zgariata si prin taieturi se vede putin din lemnul mesei cu urme adanci de la creion si in capatul deducerilor foaia e putin umeda si sarata, rezultatul esecului urmat de o indiferenta voita si muta.

Intre timp traiesc cu mine insami, imi tarasc membrele de colo colo si ma astept sa-mi zaresc riduri in oglinda, sau sa iau forma si textura dulapului la fel de rasplatit ca si mine, cu aceeasi utilitate ca si mine : recipient.

»»  read more

Metamorfoza

Nu mai stie cand a inceput si cum era fara. ploaie. simte cum se micsoreaza, apa salcie si rea nu se scurge ci urca serpuitoare spre genunchii lui, lent...tacit...incet...sigura de raul pe care-l va face si de inevitabila prabusire a lui. Ii zambeste aproape matern sugerandu-i in fiecare ungher sa cedeze o data pentru totdeauna. Din cand in cand un vant puternic sparge cate un perete al apartamentului. De fiecare data o lumina alba, orbitoare invadeaza chipul lui uscat, cu riduri devenite albii de rauri minuscule care se scurg udand tot ce a mai ramas din el. Perdelele balconului arunca gramezi de apa in casa, ploaia face cascade pe ele, iar casa geme, trosnind.

Sufletul inoata in spatele lui, fiindcă trupul sau a devenit casa ploii si nu mai incape in el. Picioarele se descompun inauntru, raman din ce in ce mai subtiri, algele verzi se misca inainte si inapoi in jurul lor, incet, lent si se ridica la suprafata apei. Cu fiecare pas e mai mic, cade mai jos, apa il bea cu inghitituri mari, galgaind.

La usa balconului, singura ramasa in picioare in lume, e atarnat un calendar uscat. Uscat ?

Intai incepe incet. Un huruit puternic, dar departe, ca un tunet. Vibratiile sunt din ce in ce mai puternice, iar lumina se aproprie. Vrea sa puna mana pe calendar. Iar? Zgomotul e mai puternic, da cu pumnul in pereti, bubuie. Apa rade. Vantul darama usa balconului, si-i jupoaie dintr-o data spinarea arcuita, de pisica infometata. Se prabuseste pe podeaua rece din apa, valurile se opresc, nu mai bate vantul.

»»  read more

Plin de ura

Balteste indiferenta. Ies umbland in cap, nu stiu cum, poate am o patina lipita de scalp, sau cum vreti voi, nimeni nu stie ca sunt acolo, cu ochi maini si picioare, poate doar hormonii animalelor de drumul taberei, beijing sau zambia, care navalesc din vecinatatea singurei ustensile disponibile, se cocoatza bezmetici prin ficat, stomac, au o viteza ametitoare, se inalta pe esofag si ies pe gura, fara filtru cerebral.

Langa un gard se usuca o martira, toata numai lacrimi. Cand sa imi fie mila, 3 cefe porcine, inconjurate de un lantz, fara niciun dubiu de aur ii arunca un fel, de incercare de schimonosire de zambet si balaitza e la picioarele tronului rosu din viermi, colaci de mucus si slanina, multa, cu sigle stralucitoare de mercedes si armani. Fata cere, faptura odioasa nu vrea, fata roaga, monstrul nu cedeaza, fata racneste mic si ascutit, barbatul explodeaza, capul blond spart e o papusa uda, rece cu pete rosii la fel de prafuita si uitata ca o jucarie, barbatul se usuca incolacit in intuneric.

O femeie infige in piciorul meu un toc, sceptrul insemnat cu initialele regatului sau nesfarsit, cele doua scaune din spatele autobuzului 368. Maxilarul meu inferior iese din teaca, se trage inapoi ca sa elibereze o limba lunga, rece ascutzita care se infasoara pe globul ocular de oaie al femeii si cu miscarea cu care invarti o clanta rotunda, il scoate si apoi il arunca dintr-o ondulare in stomac. Femeia clipeste des, vocea nazala ma intreaba daca nu cumva cobor la prima, ma indepartez, coboara zambind tamp, fara sa observe ca nu are un ochi si ca sangele golului lasat de limba mea, i se prelinge pe obraz si ii intra in gura. Ma asez pe scaun in timp ce femeia se duce la piata cumpara oua pentru pandispan, rosii, sapun si cartusul de tigari pentru nelu, ia autobuzul in sens opus, descuie usa, urca in hol, ia liftul, intra in casa, se duce la baie, iese nadusita de activitate, o suna pe marilena, gateste, mananca, respira, se intinde in pat, se intoarce si moare.

Dulcea voce a crainicului homosexual anunta ora 15, iar in autobuz nu exista decat decenta. Ei au uitat de asta, joaca un dans nebun in paharul aburit, porii se deschid, aer nu exista, lumina calda, umezeala trupurilor lipite identice, ritmul bubuie in timpan si in stomac, senzatie acuta, ochii ei si mana batranului cu pete rosiatice. S-a intrerupt. Venele s-au infundat. Plamanii nu vor sa mai respire. Buzele se zvarcolesc, uscate si se lipesc, inchizandu-se pentru totdeauna.

»»  read more