Oda muzicii

Ingenuncheat, ghemuit, intri pe usa. Din spinarea arcuita cu noduri de la sira spinarii iti ies cosuri de fum de zgarie nori. Arati a ziua de azi. Pe tricou iti sunt imprimate strazile pe care ai trecut. Se deruleaza ca un film al zilei. Pe burta merge fata cu cercelul roşu. Pe umeri trec pietonii si prin inima iti trece metroul. Pe tample e ceasul din gara de nord si in jurul ochilor zilele au croit străzi, albii de rau pe unde uneori trec ape. Secvente de lumini iti trec prin ochii orbi si albi. Te afunzi in fotoliu si nu esti in timp ce bratele ti se misca singure ca niste pisici cuminti, acolo unde le e locul o data ajunse acasa. Nu citesti cand citesti. Nu asculti cand asculti si nu vezi, nimic pana la un triunghi orientat in dreapta. Ora muzicii. Odă muzicii. Urechile sunt ochi ampli circulari, globuri care nu mai sunt doar semisfere, vad la 360 de grade, timpane sferice. Urci si cobori treptele clapelor, mirosi vantul si simti cum corpul tau nu se atinge de nimic, nicaieri. Doar pale parfumate iti ridica hainele in imponderabilitate. Esti in pozitie orizontala, deasupra conglomeratului de unghiuri negre cu ochi stralucitori. Capul iti e culcat, la baza lui, ca intr-un borcan plin cu apa inoata gandurile, in the back of the head, in subconstient.

»»  read more

Ca o revelatie...

Cateodata te trezesti. Te trezesti din tot si toate si te furnica talpile sa o iei la goana spre o destinatie indiferenta. Iti doresti sa lasi in urma, ca pe un drum singuratic un nor de praf, o valvataie de probleme, de urme de-ale tale. In urma ta zambete, amintiri, furie, pumni inclestati si stransi intr-un nod neputincios, intelegere perfecta fara cuvinte. E ziua aceea in care te stropesti cu apa pe ochi si te trezesti dintr-un somn zbuciumat, apoi greoi si apoi mort de sute de ani, pe care nici nu mai stii cand l-ai inceput. Si constati ca se agata cu putere de genele tale, se transforma in lacrimi, te tine de picioare si te impiedica sa pleci pe drum.
- Te-ai schimbat.
- Da.
- Mirosi la fel, razi la fel, dar nu mai esti tu.
- Sunt eu, cu un rid in plus, sunt eu mai batrana, sunt eu fara bruma de praf cu care ma cunosteai. Sunt eu dezmortita, sunt eu cu melancolia acceptarii in ochi si-n suflet.
- Deci nu mai esti, de ce nu mai esti si unde esti ?
- E frumos aici, dar nu te pot lua cu mine. Daca ai stii unde sunt, unde am ajuns... intr-o poiana in varful unui munte in care a rasarit un fir de iarba. N-as fi reusit fara tine.
- Stai, stai nu pleca de acolo, ca vin si eu.
- Nu stii drumul.
- Spune-mi-l tu.
- E asa de frumos aici...si e atat de nou si simt ca trecutul imi da putere si simt ca amintirile mi-au creat capacitatea de a aprecia si simt ca totul are rost.
- Spune-mi cum sa ajung si eu !
- Si lumea rade si danseaza, sunt oameni deosebiti cu totii si te imbata mirosul de tei.
- Vin si eu ! Nu ma auzi ? Cum ajung ?
E asa de nou totul si fiecare particica din tine se aseaza la locul ei si in sfarsit stii ca ai facut bine, iar norul din spatele tau e tot mai mic, e tot mai departe. Nu mai e praf pe drum. A plouat rece si proaspat. E curat, plangi ploaie si razi soare. E curat, in sfarsit e asa de clar si de curat.
- De ce nu raspunzi, vin cu tine, vreau cu tine.
- Nu stii drumul, dar nu-mi mai pare rau.

»»  read more

Infinit

Logica inseamna cauza si efect. Logica inseamna generalizare. Aceea pe care o detestam, pe care o consideram stereotipice si fara de care nu am putea face nici macar o operatie de apendicita. Suntem ipocriti si niciodata obiectivi. Aparam puncte de vedere de care nu suntem siguri. Doar cativa ne dam seama ca totul e relativ si nu aplicam aceasta gandire permanent. Revenind la logica propun intrebarea "cat de mult putem merge pe logica, cat ne putem increde in ea?". Pentru a renega utilitatea ei permanenta putem sa incercam sa analizam sentimentele. Desigur exista o logica a frecventei, a cauzei sentimentelor, insa nu cred ca exista o logica a profunzimii, amplitudinii lor. Deci logica nu se aplica in totalitate. Totusi nu avem alta arma si vreau sa aplica logica mea proprie pentru a intelege ideea de infinit. Da, vreau sa inteleg infinitul. Sau nu neaparat sa il inteleg, dar sa il cuprind. Nici macar sa-l cuprind. Sa-l prind de un picior, sa il pricep ca pe o problema de matematica pe care nu stiu sa o rezolv dar o inteleg aproximativ. Vreau sa inteleg universul, infinitul macar aproximativ. Sa incepem de la o scara mica. Vreau sa ma invete cineva sa inteleg cate infinituri incap intr-o camera. Daca atribuim unui om un univers si in acea camera e un om, inseamna ca e un univers. Ca intr-un sistem matematic. Inlocuim x cu p. Insa in aceeasi camera exista si timp. Deci camera are acelasi om la o ora fixa. In urmatoarea secunda omul a gandit altceva si timpul s-a schimbat. Deci exista si infinitul timpului. In camera exista un birou. Din lemn. Lemn dintr-un copac. Care inainte sa fie copac a fost samanta si inainte de samanta a fost alt copac si tot asa. Biroul va avea si alte intrebuintari, va fi distrus, poate transformat intr-o masa, sau un scaun. Chiar daca vrem sa fim isteti si zicem ca il ardem, nu se termina aici. Cenusa ajunge in aer si continua sa influenteze...la infinit. Al catalea ? Rabdarea noastra nu e infinita si atunci voi reveni la camera si voi spune ca pot fi multe lucruri in acea camera cu utilizari, trecuturi sau atribute infinite. Dar camera nu e singura, e intr-un apartament. Si in apartament mai e o camera in care e alt om, timp si birou. Sase infinituri ? Apartamentul e intr-un bloc. Blocul intr-un cartier, oras, tara, continent, glob, galaxie si mai ce ? Cred ca sunt oameni capabili sa faca multe. Sunt oameni capabili sa inventeze teoria relativitatii. Sunt oameni capabili sa faca cea mai buna supa de pui din lume. Sunt oameni capabili sa plonjeze de la distante ametitoare. Sunt oameni capabili sa fie mai rai decat orice alta fiinta. Sunt oameni capabili de opere de arta. Si bineinteles tot asa, evident, la infinit. Insa vreau sa stiu daca exista oameni capabili sa inteleaga mai bine ca mine, sau ca madam Arnautu de la 3, notiunea de infinit.

»»  read more

Boala

Dependenta de un anumit stil de viata, de obiceiurile zilnice, de glumele zilnice, figura zilnica. Oroare de o spranceana incruntata. Trai ghidat de trairile celuilalt. Veselie, umor exploziv care alearga cu viteza, in cavalcada de rasete si se impiedica brusc, ca de un prag, rautate usturatoare distrugatoare. Asteptarea. Intrebarile. Lupta cu sine. Dependenta ritmata sacadata, cu pasi adanci infipti in radacina sufletului ca o boala. Inima pompand furie si iubire, intr-un pahar dulce-amarui. Alinarea care vine dintr-o singura directie. Din cea a viciului superb, parfumat, gustos, fin. Prinsoarea corzilor vocale de catre un dirijor orb. Tipat de eliberare imposibil. Intinsa, orizontala, in camasa fina, deasupra orasului, peste blocuri, cu picioarele reci si rosii, nasul umed, ochii inchisi, impinsa de vant, cu parul in valuri incercand sa gandesc nimic. Capul imi e culcat, la baza lui, ca intr-un borcan plin cu apa inoata gandurile, in the back of the head, subconstient, iar restul figurii e sters, supt de viata de sange, amortit si rece.


Asculta mai multe audio Muzica

»»  read more

Memoriile unui rege razvratit/ Poveste pentru copii

Piesele de pe masa batranului Şah erau obosite. Aveau straturi pufoase de praf intre ridurile lemnului masiv. Se cunosteau de mult. Regina Alba imbatranise in asteptarea Regelui Negru care obosise sa lupte pentru ea. Castigase batalii, suferise infrangeri costisitoare si totul ca mana Destinului sa-l aduca inapoi de unde a plecat. Furia cu care omorase Regele Alb, multumirea victoriei, toate se irosisera vazandu-l mereu viu si nevatamat in casa lui, langa regina lui. Mult soare trecuse peste pielea lui aspra. Multa umbra ii inundase vederea. Toate fara rost. Intelesese ca viata lui era lupta. Intelesese ca Şahul era viata lui, dar nu acceptase ca era scopul lui. Vedea cum inmuguresc copacii, cum inverzesc, cum frunzele cad pe obrazul pamantiu, fericite. Auzise cum isi doresc oamenii sa dea timpul inapoi ca sa schimbe ceva. Si timpul se daduse mereu inapoi pentru el si schimbase, schimbase totul, facuse toate alegerile cu acelasi rezultat. Iubea si ura mana batranului Sah. Fara ea nu putea trai, dar viata ii era controlata de ea. Acum batranul Sah nu mai facea nicio mutare. Trebuia sa inteleaga ca viata lui incetase. Tristetea Regelui Negru nu ajungea la nimeni. Inchise ochii. Regina Alba disparea usor. Uita. Ofta si muri. O mana mica, fina, calda, plina de viata il ridica si in zbor privi figura intristata a copilei. Fata il aseza langa regina strigand :"Regii nu pot sa moara !"


Asculta mai multe audio Muzica

»»  read more

How many times does my life change ?

Suna mai bine, mai intens, mai scurt si la obiect in engleza. E fluent si putin melodic, la fel ca schimbarile vietii. De cele mai multe ori se scurg ca intr-o clepsidra, se scurg treptat fara sa iti dai seama cand viata ta a devenit alta. Creste la fel ca suvitele de par. Altii vad ca acum ai parul lung, esti altfel decat erai, si te trezesc la realitate. Atunci te opresti din transformare si contemplezi cat iti aduci aminte din proces. Esti un personaj dintr-o banda desenata care intinde mana, in o mie de cadre. Sunt eu in alte decoruri. In cate locuri am ras? Cate pietre pe care am calcat imi mai poarta urma ? In cate locuri am simtit un val puternic de viata in piept ? Cate lacrimi mi-au inundat ochii ? Cate au fost de tristete, cate de fericire ? Cine m-a uitat ? In cate inimi mai exista urmele mele ? Cine se gandeste acum la mine ? Pe cine voi bucura ? Cu cine voi mai asculta piesa asta ? Cand se va termina ? Cine va ramane langa mine ? How many times does my life change ?


Asculta mai multe audio Muzica

»»  read more

Balanta

Durere de mare intensitate si scurta durata repetata la infinit printre franturi de fericire, sau durere de intensitate uriasa, lunga durata cu un final finit ?

»»  read more