Matematica

Fac niste legaturi absurde intre conditia mea mizera, plusurile pe care le aduc celor din jur, realizari care tind spre nul si oportunitati. Legaturile se refera la un raport obiectiv si corect privind ce ofer si ce primesc. Asta pentru ca bineinteles mi se pare ca primesc putin. Nu ma intereseaza sa sper, pentru ca "speranta doar miroase a paradis", nu-mi ofera nimic cand am nevoie. In mine se joaca o mica drama, cu bilete gratuite. Firul epic se refera la impotenta. Impotenta mea de a face orice. Vreau sa rezolv. Nu ma mai intereseaza nimic altceva. In dreapta sunt enumerate problemele subliniate cu rosu, cu un font enorm, pe care nu le pot modifica, manevra, sau sterge, nu am autoritatea necesara (cine o are?!), nu-i o lista interminabila, nu ma lamentez absurd. Aici e clar. In stanga, insa e un fel de arbore genealogic, in care infloresc inductii matematice, aproximari, semne de intrebare si exclamare, turbulente, trafic, claxoane, nervi unde foaia e zgariata si prin taieturi se vede putin din lemnul mesei cu urme adanci de la creion si in capatul deducerilor foaia e putin umeda si sarata, rezultatul esecului urmat de o indiferenta voita si muta.

Intre timp traiesc cu mine insami, imi tarasc membrele de colo colo si ma astept sa-mi zaresc riduri in oglinda, sau sa iau forma si textura dulapului la fel de rasplatit ca si mine, cu aceeasi utilitate ca si mine : recipient.

»»  read more

Metamorfoza

Nu mai stie cand a inceput si cum era fara. ploaie. simte cum se micsoreaza, apa salcie si rea nu se scurge ci urca serpuitoare spre genunchii lui, lent...tacit...incet...sigura de raul pe care-l va face si de inevitabila prabusire a lui. Ii zambeste aproape matern sugerandu-i in fiecare ungher sa cedeze o data pentru totdeauna. Din cand in cand un vant puternic sparge cate un perete al apartamentului. De fiecare data o lumina alba, orbitoare invadeaza chipul lui uscat, cu riduri devenite albii de rauri minuscule care se scurg udand tot ce a mai ramas din el. Perdelele balconului arunca gramezi de apa in casa, ploaia face cascade pe ele, iar casa geme, trosnind.

Sufletul inoata in spatele lui, fiindcă trupul sau a devenit casa ploii si nu mai incape in el. Picioarele se descompun inauntru, raman din ce in ce mai subtiri, algele verzi se misca inainte si inapoi in jurul lor, incet, lent si se ridica la suprafata apei. Cu fiecare pas e mai mic, cade mai jos, apa il bea cu inghitituri mari, galgaind.

La usa balconului, singura ramasa in picioare in lume, e atarnat un calendar uscat. Uscat ?

Intai incepe incet. Un huruit puternic, dar departe, ca un tunet. Vibratiile sunt din ce in ce mai puternice, iar lumina se aproprie. Vrea sa puna mana pe calendar. Iar? Zgomotul e mai puternic, da cu pumnul in pereti, bubuie. Apa rade. Vantul darama usa balconului, si-i jupoaie dintr-o data spinarea arcuita, de pisica infometata. Se prabuseste pe podeaua rece din apa, valurile se opresc, nu mai bate vantul.

»»  read more

Plin de ura

Balteste indiferenta. Ies umbland in cap, nu stiu cum, poate am o patina lipita de scalp, sau cum vreti voi, nimeni nu stie ca sunt acolo, cu ochi maini si picioare, poate doar hormonii animalelor de drumul taberei, beijing sau zambia, care navalesc din vecinatatea singurei ustensile disponibile, se cocoatza bezmetici prin ficat, stomac, au o viteza ametitoare, se inalta pe esofag si ies pe gura, fara filtru cerebral.

Langa un gard se usuca o martira, toata numai lacrimi. Cand sa imi fie mila, 3 cefe porcine, inconjurate de un lantz, fara niciun dubiu de aur ii arunca un fel, de incercare de schimonosire de zambet si balaitza e la picioarele tronului rosu din viermi, colaci de mucus si slanina, multa, cu sigle stralucitoare de mercedes si armani. Fata cere, faptura odioasa nu vrea, fata roaga, monstrul nu cedeaza, fata racneste mic si ascutit, barbatul explodeaza, capul blond spart e o papusa uda, rece cu pete rosii la fel de prafuita si uitata ca o jucarie, barbatul se usuca incolacit in intuneric.

O femeie infige in piciorul meu un toc, sceptrul insemnat cu initialele regatului sau nesfarsit, cele doua scaune din spatele autobuzului 368. Maxilarul meu inferior iese din teaca, se trage inapoi ca sa elibereze o limba lunga, rece ascutzita care se infasoara pe globul ocular de oaie al femeii si cu miscarea cu care invarti o clanta rotunda, il scoate si apoi il arunca dintr-o ondulare in stomac. Femeia clipeste des, vocea nazala ma intreaba daca nu cumva cobor la prima, ma indepartez, coboara zambind tamp, fara sa observe ca nu are un ochi si ca sangele golului lasat de limba mea, i se prelinge pe obraz si ii intra in gura. Ma asez pe scaun in timp ce femeia se duce la piata cumpara oua pentru pandispan, rosii, sapun si cartusul de tigari pentru nelu, ia autobuzul in sens opus, descuie usa, urca in hol, ia liftul, intra in casa, se duce la baie, iese nadusita de activitate, o suna pe marilena, gateste, mananca, respira, se intinde in pat, se intoarce si moare.

Dulcea voce a crainicului homosexual anunta ora 15, iar in autobuz nu exista decat decenta. Ei au uitat de asta, joaca un dans nebun in paharul aburit, porii se deschid, aer nu exista, lumina calda, umezeala trupurilor lipite identice, ritmul bubuie in timpan si in stomac, senzatie acuta, ochii ei si mana batranului cu pete rosiatice. S-a intrerupt. Venele s-au infundat. Plamanii nu vor sa mai respire. Buzele se zvarcolesc, uscate si se lipesc, inchizandu-se pentru totdeauna.

»»  read more