Ca o revelatie...

Cateodata te trezesti. Te trezesti din tot si toate si te furnica talpile sa o iei la goana spre o destinatie indiferenta. Iti doresti sa lasi in urma, ca pe un drum singuratic un nor de praf, o valvataie de probleme, de urme de-ale tale. In urma ta zambete, amintiri, furie, pumni inclestati si stransi intr-un nod neputincios, intelegere perfecta fara cuvinte. E ziua aceea in care te stropesti cu apa pe ochi si te trezesti dintr-un somn zbuciumat, apoi greoi si apoi mort de sute de ani, pe care nici nu mai stii cand l-ai inceput. Si constati ca se agata cu putere de genele tale, se transforma in lacrimi, te tine de picioare si te impiedica sa pleci pe drum.
- Te-ai schimbat.
- Da.
- Mirosi la fel, razi la fel, dar nu mai esti tu.
- Sunt eu, cu un rid in plus, sunt eu mai batrana, sunt eu fara bruma de praf cu care ma cunosteai. Sunt eu dezmortita, sunt eu cu melancolia acceptarii in ochi si-n suflet.
- Deci nu mai esti, de ce nu mai esti si unde esti ?
- E frumos aici, dar nu te pot lua cu mine. Daca ai stii unde sunt, unde am ajuns... intr-o poiana in varful unui munte in care a rasarit un fir de iarba. N-as fi reusit fara tine.
- Stai, stai nu pleca de acolo, ca vin si eu.
- Nu stii drumul.
- Spune-mi-l tu.
- E asa de frumos aici...si e atat de nou si simt ca trecutul imi da putere si simt ca amintirile mi-au creat capacitatea de a aprecia si simt ca totul are rost.
- Spune-mi cum sa ajung si eu !
- Si lumea rade si danseaza, sunt oameni deosebiti cu totii si te imbata mirosul de tei.
- Vin si eu ! Nu ma auzi ? Cum ajung ?
E asa de nou totul si fiecare particica din tine se aseaza la locul ei si in sfarsit stii ca ai facut bine, iar norul din spatele tau e tot mai mic, e tot mai departe. Nu mai e praf pe drum. A plouat rece si proaspat. E curat, plangi ploaie si razi soare. E curat, in sfarsit e asa de clar si de curat.
- De ce nu raspunzi, vin cu tine, vreau cu tine.
- Nu stii drumul, dar nu-mi mai pare rau.

»»  read more