Impotenta

Stau in mijlocul strazii asteptand sa se schimbe odata semaforul. Masinile ma claxoneaza, oamenii se plimba cu mape, serviete, prajituri, flori, cadouri, afise, telefoane, pe ambele trotuare. Sina tramvaiului trosneste si duce oamenii vii altundeva. Ma uit la fetele lor, am impresia ca e una si aceeasi. Printre doua calatoare cu figuri plastifiate se vede un zid de caramida. E zidu ala...il stiu parca. Ma inunda oamenii. Si daca nu as merge as inainta impinsa. Trec pe trotuar, aglomeratia merge acum in toate directiile. Zidul de caramida e tot acolo. Rosu, vechi. Printre fete care vorbesc la telefon, haine, umbrele, rosu albastru, galben, piele intoarsa, palarie lucioasa, tigari aprinse incerc sa privesc zidul. Oamenii trec din ce in ce mai repede prin fata mea, sunt din ca in ce mai incetosati, iar zidul se apropie de mine. Vad o gaura prin care trece lumina. Incepe sa ploua, se aud claxoane in spate si o muzica acvatica. Vad din ce in ce mai bine. Spartura se apropie de mine. Caramida veche si groasa incadreaza un peisaj superb. O plaja de liniste, mare, valuri si un cer care se scufunda intr-o dunga de ceata deasupra apei. Lumina albastruie a imaginii, ma face sa vad prin zid, sa-mi micsorez ochii si sa ma uit doar departe. Ma atrage hipnotic, gaura se mareste, in timp ce ma apropii de ea, vantul cu miros sarat imi patrunde in ochi, in nari si imi face parul sa se zbata in suvite mari. Vine spre mine, sau merg spre mare. Ma uit depare. Merg si simt cum pietrele iau forma corpului meu. Aud crapaturi. Ma doare cel mai tare. Imi patrunde in vene, pulseaza durerea in mine si incerc sa trec. Incerc sa ating nisipul cu mana si gaura se inchide din ce in ce mai mult pana ma trage in zid. Asa e mereu. Nu mai aud si nu mai vad nimic. Nici nu am reusit sa trec nici sa raman. Cu o mare greutate in trup si la fel de blazata astept tramvaiul.

»»  read more