Fetele din lumina rosie rad, fumeaza si beau cafeaua aromata si amara a anilor tineri, cand intra el toate tac. El nu stie decat ca nu are importanta. Alege-o pe cea adevarata baiat frumos cu bucle negre. Figurile lor au ramas fixe. Zambetele de ceara sunt imortalizate in rama de termopan, parca asa au fost mereu.Sunt niste masti de teatru dar toate rad. Cine plange ? Se scurg niste lacrimi pe sub masca si topesc usor buzele. Se schimonosesc putin, tremura dar mentin zambetul speriat. Ochi frumosi negri si parsivi, da-i ceva. Doar o impresie pentru ea ar urca lacrima taras in sus si ochiul ar absorbi-o ca si cand nu ar fi existat vreodata. Un fior rece ii zguduie faptura si socul ii loveste dintii intr-un huruit puternic. Crapatura se intinde pe masca, crapa rama si despica betonul urcand rapid, transformandu-se in cioburi.
Femeia slaba le aduna si le-arunca la gunoi. E singura cu visele ei puerile. Nu vrea decat un gest absurd, un nimic care sa schimbe totul. Fruntea ii arde de ganduri nebune pe care nu le poate gandi de doua ori. E o pasare micuta care se tine cu greu dupa stol. Un gest nesabuit. Da ! De asta e nevoie. Asta infrange singuratatea, originalitatea ! Daca ar fi stiut-o la timp, daca ar fi facut-o cand se uitau toti la ea. Nasture dupa nasture isi descheie, dezvalunid pieptul modest si despicat de tulpina copacului cu coaste uscate. Femeia vorbeste, rade. Arunca paharul pe jos, ia cuburile de gheata si le lasa sa se scurga usor pe trup. Ii vede pe toti razand, dorind, camuflandu-si interesul. "Ce original!" E minunat, o sa danseze cu toti si pentru ei exista doar ea. Se invarte totul, e ca un fulg, simte adierea care ii racoreste trupul. Totul, totul se roteste in jurul ei, Dulapul din bucatarie, mesele, barbatii si oglinda...Realitatea. Se ghemuieste micuta pe scaun ia un cub de gheata si il lipeste pe frunte. Apa se scurge pe obrajii incinsi. "Lacrimi de imprumut". Ploaie de imprumut.
Picaturile aluneca pe pervaz udand mana zbarcita, albastra. In spatele batranului medaliile lucesc albastrui. Toate sunt el, dar el nu mai e demult pentru nimeni. Tigara aprinsa in ploaie palpaie. Batranului nu-i e teama ca o sa se stinga. S-a ghidat toata viata dupa lumini. La fel era si cu farul, se stingea se aprindea si el numara si numara pana cand ajungea la 20 si niciodata nu apucase sa rosteasca mai mult de "doua..." si farul aparea triumfator dupa val. Oricat de tare ploua, farul ii spunea ca mai are un scop, farul ii dadea viata. Murea cand disparea, cazand greoi spre fundul marii, se invartea abia intrezarind barca si totul se intuneca in jur si-l tragea printre fapturile marii. "Doua..." si farul ii intindea brate puternice de zeu renascand samanta de viata din sufletul lui. Ii impartea din darul lui si il facea erou. Era un erou singur, dar nu mai putin erou. Batranul intoarse capul spre medalii zambind, intelegand, crezand ca va infaptui din nou ceva maret.
Tigara se stinse. Ceea ce nu reusisera valurile uriase, izbutise o picatura. Ultima steluta aprinsa de scrum isi croi drum rotindu-se cu visele batranului in golul noptii. Se invartea din ce in ce mai tare, luminand rama unui balcon pentru o clipa, oprindu-se in ochiul albastru al unei tinere. Figura ei se schimonosi a mirare si veselie. Doua maini puternice, frumoase si sigure o trasera in casa. Iesira din bloc razand, bucurandu-se impreuna si urcara intr-o masina. In sfarsit se nasteau copiii lor. Adam si Eva? Ar fi vrut ea. Adam si Eva oricui, Mircea si Monica lor.
